Pentru mulţi părinţi, cumpărarea şi prepararea de alimente nutritive este o sarcină destul de uşoară. Adevărata provocare constă în a-i convinge pe cei mici să mănânce aceste preparate sănătoase. Acest lucru transformă ora mesei într-un moment frustrant atât pentru adulţi cât şi pentru copii, făcându-i pe părinţi să se întrebe dacă prichindelul lor primeşte suficiente vitamine şi nutrienţi. Dacă şi tu te confrunţi cu aceste întrebări, ţi-am pregătit câteva sfaturi pentru a convinge şi cel mai mofturos copil să mănânce sănătos!

Concentrează-te pe o dietă echilibrată, nu pe alimente specifice: pentru a promova obiceiuri alimentare sănătoase pe care prichindelul tău le va urma toată viaţa, oferă-i o alimentaţie bazată pe cât mai multe produse naturale, hrănitoare şi prelucrate minimal.
Găteşte împreună cu copiii tăi: cei mici se bucură să participe ajutând adulţii la cumpărături, alegând alimentele pentru pacheţelul de prânz de la şcoală sau contribuind la prepararea cinei. Este, de asemenea, o şansă pentru tine să-i înveţi despre proprietăţile nutritive ale diferitelor alimente, şi în cazul copiilor mai mari cum să citească etichetele produselor alimentare.
Transformă mesele în familie într-un obicei: Ştiind că cina este servită la aproximativ aceeaşi oră în fiecare seară şi că întreaga familie va fi aşezata în jurul mesei este reconfortant şi îmbunătăţeşte pofta de mâncare. Micul dejun este o altă ocazie foarte bună pentru o masă în familie.
Nu te descuraja dacă micuţul tău nu mănâncă prea mult: Este de preferat să nu le ceri copiilor tăi să lase farfuria “curată” la fiecare masă şi să îi forţezi să mănânce, dacă aceştia nu mai doresc. Mai bine le poţi spune că vei pune deoparte ce a mai rămas din porţie şi că o pot mânca mai târziu când li se face foame. Şi mai important, nu folosi niciodată mâncarea ca recompensă sau ca mită pentru a influenţa comportamentul celor mici.
Fii un exemplu bun: Nu achiziţiona produse pe care le interzici copiilor tăi, pe care tu le mănânci nestingherit. Asigură-te că la rândul tău faci alegeri bune atunci când vine vorba de dietă. Renunţă la dulciurile în exces şi la băuturile carbogazoase în favoarea gustărilor hrănitoare, a fructelor şi a sucurilor naturale. În acest fel, cei mici vor fi mult mai motivaţi să îţi calce pe urme şi să îşi formeze obiceiuri alimentare sănătoase.
păstrează la îndemâna copiilor tăi cât mai multe fructe, legume, cereale integrale, gustări şi băuturi sănătoase(apă plată, lapte, sucuri din fructe şi legume), astfel încât cei mici să se obişnuiască să facă alegeri benefice pentru sănătatea lor. Dacă eşti în căutarea unui produs hrănitor, bogat în vitamine şi minerale esenţiale, dar cu un gust care va mulţumi şi cel mai mofturos prichindel, BenneFit este alegerea cea mai inspirată!